Comentariu literar la nuvela Moara cu noroc de Ion Slavici

Comentariu literar la nuvela ”Moara cu Noroc”
de Ioan Slavici.

Din punct de vedere compositional, nuvela moara cu noroc cuprinde 17 capitole care desfasoara, in ordine cronologica, un conflict dramatic puternic, ai caror protagonisti sunt coplesiti de un destin tragic. Unitatea este sugerata de cuvintele batranei, mama Anei, cu care incepe si se termina nuvela: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit“; “Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat.”

Actiunea este plasata in zona dealului, la Moara cu noroc, asezata in valea dintre doua drumuri. Ghita, eroul principal al nuvelei, cizmar modest si sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la moara cu noroc. Dupa ce isi face aparitia Lica Samadaul, stapan ilegal si temut al acestor locuri, Ghita intra in mecanismul necrutator al afacerilor oneroase ale lui Lica. Stapanit de setea de bani carciumarul se va instraina de Ana, sotia sa, depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, salvandu-l pe Lica. Ghita intra intr-un cerc vicios din care nu mai poate iesi. Pana la urma se hotaraste sa ia legatura cu jandarmul Pintea pentru a ii oferi probe privind vinovatia lui Lica, aruncand-o pe Ana drept momeala in aceasta cursa, dar, turbat de manie si gelozie, caci ia vazut pe Ana si pe Lica “prinsi in jocul dragostei” Ghita, se intoarce la Moara cu noroc si isi ucide sotia. Din porunca lui Lica, Raut il omoara pe Ghita apoi da foc morii iar Samadaul se sinucide, sfaramandu-si capul de un stejar.

Asa dar tema nuvelei o constituie consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra individului .

Ghita personajul central al nuvelei , strabate simbolic un drum ce semnifica “coborarea in infern” adica intr-un univers al patimilor, al obsesiei banului si al caderii in pacat. Acest spatiu este unul nefast care il agreseaza pe om si-l dezumanizeaza. Carciuma isi pierde complet caracterul de sacru, de pasnic, pe care-l are mai tarziu, la Mihail Sadoveanu, hanul, loc al protectiei, al retrairilor.

Ghita este un personaj tragic, care strabate un drum al dezumanizarii, de la care nu are puterea sa se abata. Scriitorul ni-l arata pe rand, stapanit de dragoste pentru sotie si pentru copii sai, stapanit de groaza fata de Lica, dar si de dorinta apriga de a-l infrunta si a-l inlatura din cale. Evolutia starilor lui sufletesti nu este lineara, ele se amesteca, se ciocnesc.

Temperament patetic, sentimentele lui tind spre extreme; stapanit de intensitatea lor se crede, uneori, tare, dar, in realitate, e robul lor, al sentimentelor, al patimilor. Ghita face mereu un joc dublu, dar il face prost. Simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea, continua sa joace fata de familie si fata de propria-i constiinta, robul onorabilitatii, dar pe Ana o impinge incet-incet in bratele Samadaului, iar pe sine pe fagasul deplinei ambiguitati a situatiei. Depersonalizarea lui Ghita este definitiva si presupune: instrainarea de Ana si de familie, tainuirea crimelor Samadaului, devenind astfel complice cu acesta, imposibilitatea de a opta durabil, uciderea Anei.

Ghita, sustinea criticul literar G. Munteanu, “e ca o apa tulbure in care Lica, bun cunoscator de oameni, arunca mereu momeala”. Prin tragedia pe care o traieste acest personaj, scriitorul isi propune sa ne arate ce proportii iau uneori personajele ce “furtuni cotropitoare” (G. Munteanu) se ascund in sufletul omului.

Ana, sotia lui Ghita, cu toate ca are doi copii, este prezentata de la inceputul nuvelei ca o copila rasfatata, dar intamplarile de la Moara cu noroc o vor maturiza repede. Dragostea dintre cei doi soti este la inceput pura, inca nealterata de puterea banului.

Ana intuieste insa nu numai puterea distructiva a banului, ci si agresiunea malefica pe care o intruchipeaza Lica. Femeia isi apara puritatea caminului familial, are nevoie de increderea si sprijinul sotului ei, dar acesta n-o ajuta, dimpotriva, o arunca in valurile primejdiei. Treptat Ana va simti o placere tulburatoare in preajma Samadaului, se simte atrasa de acesta, intrand intr-o confuzie totala in identificarea raului: “ Tu esti om, Lica, insa el nu e dacat o muiere imbracata in haine barbatesti”. Pentru sotia lui Ghita moartea pare sa fie singura solutie la starea de eroare si de confuzie prin care a trecut. Dar Ana e mai mult o victima a imprejurarilor decat a propriului ei pacat.

Lica reprezinta forta in stare sa sfideze legile divine si umane. Este o figura tenebroasa violenta “ce asculta numai de impulsuri elementare.“ “Samadaul” este un cuvant care inseamna staroste de porcari , cel ce raspunde de slujbasii mai saraci. Viata samadailor este tumultoasa, in stepele de la capat de lume iar fortele intunecate ale sufletelor lor rabuvnesc adesea. Lica se manifesta ca un personaj malefic; imblanzeste cainii de la han, pentru a-si putea aduce oamenii fara grija la Ghita; ignora mijloacele de aparare ale carciumarului, cunoaste limbajul cainilor si stie sa se impuna in fata oamenilor. Toate celelalte personaje traiesc seductia demonica a lui Lica, ce ii atrage si ii respinge deopotriva dictandu-le comportamentul si angajandu-le destinul.

Pentru Ghita porcarul reprezinta ispita malefica, tentatia bogatiei. Ana traieste prin el revelatia virilitaii, o atractie irationala. Pentru Pintea, Lica apare ca proiectie a propriei sale imagini reale tradate prin conformism. Gandul nebunesc ca Lica isi asumase un destin in care el, Pintea, nu avusese taria sa se avante, ii ghideaza actiunile, dar ii explica si esecurile.

Lica este stapanul pe care nimeni nu indrazneste sa il conteste, iar Ghita, pentru a putea patrunde in acest spatiu neprotejat al porcarilor, trebuie sa plateasca, va actiona asa cum ii va dicta maleficul personaj. Toti traiesc in preajma Samadaului un sentiment de teama.

Frica pare sa fie lantul care uneste personajele nuvelei, ea apare pe nesimtite in relatile dintre oameni, le deterioreaza, le perverteste, introducand suspiciunea, reactie paradoxale, rezolvarile violente.

Finalul nuvelei se produce in spiritul catharsis-ului aristotelic; hanul, ca spatiu al derizoriului, al maleficului, este mistuit de flacari, iar personajele, pentru ca abdica de la legi bine constituite, de la etica, vor disparea si ele de pe scena lumii.

Doar batrana si copii vor scapa cu viata. Mama Anei apare in final, ca un personaj cu rol moralizator in spiritul filozofiei de viata a satului arhaic, impartasind conceptia idilica potrivit careia banii nu contribuie la umanizarea lumii.