In poezia Acceleratul, George Toparceanu se foloseste de obiectele si lucrurile reale din jurul nostru pentru a cladi o alta lume, rupta din basm, unde un banal tren care trece printr-o padure se transforma intr-un monstru fioros:
Fulger negru… trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung…
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată…,
Iar pasarelele de la marginea padurii incep sa vorbeasca cu glasuri omenesti, avand sentimente si trairi specific umane:
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
-Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Înt-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vâlvoi
Şi, făcând pe supăratul:
- Ce să fie? Nu-i nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu