miercuri, 28 noiembrie 2012

Subiectul gramatical si subiectul logic. Exemple.

Subiectul se clasifică în gramatical şi logic.
Subiectul gramatical poate indica:
a) agentul acţiunii: Elevul citeşte o carte;
b) purtătorul unei însuşiri sau caracteristici, exprimate de numele predicativ: Copila era veselă;
c) un obiect asupra căruia se răsfrînge acţiunea verbului-predicat dintr-o construcţie pasivă: Cartea este citită de student etc.
Subiectul logic este obiectul gîndirii noastre. De cele mai multe ori, subiectul logic corespunde cu cel gramatical (Ion citeşte; Pasărea zboară etc.). Există însă şi cazuri specifice de utilizare a subiectului logic:
a) În construcţii cu verbul-predicat la diateza pasivă, subiectul logic (agentul acţiunii) e reprezentat prin complementul de agent al propoziţiei, aflat la cazul acuzativ. La transformarea construcţiei active, fostul subiect logic devine subiect gramatical, iar fostul subiect gramatical devine obiectul direct.

Fata moşneagului era horopsită de mama vitregă şi de sora cea de scoarţă (I. Creangă). Subiectul gramatical e substantivul fata, iar subiectul logic substantivele de mamă şi de soră, agenţii acţiunii.

b) Subiectul logic apare şi în propoziţii impersonale, ce indică diferite stări fiziologice (mi-e foame, mi-e sete, mi-i somn, ni-i a mînca etc.). În aceste propoziţii subiectul logic e redat prin pronumele personal în D (mi), care indică şi persoana (mi-e foame = eu sînt înfometat).

c) Subiectul logic, redat prin pronumele personale în cazul dativ, se mai întîlneşte şi în propoziţii de tipul: îi merge bine, le vine a rîde, îi este frig, îţi vine a plînge etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu