Definitia legaturii ionice a elementelor chimice

Legătura ionică este un caz limită al legăturii covalente în care orbite moleculare obţinute prin suprapunerea de orbite atomice sunt în totalitate în vecinătatea unui singur atom al ansamblului molecular. Modelul mai simplu al acestui fenomen exprimă  că atomii pierd sau câştigă electroni. Această forţă este coezivă şi apare între atomi cu electronegativităţi foarte diferite; în acest caz,există atomi care pierd electroni şi se transformă într-un ioni încărcaţi pozitiv, denumiţi cationi şi atomi care acceptă electroni şi se transformă în ioni încărcaţi negativ, denumiţi anioni.
 Valenţele atomilor respectivi se numesc electrovalenţe şi sunt egale cu sarcinile ionilor corespunzători.
Privind asupra sistemului periodic al elementelor se observă  că elementele ce aparţin grupelor din stânga tabelului (metalele alcaline şi alcalino-pământoase) posedă electroni puţini înstratul de valenţă şi pot deci forma uşor cationi. Elementele din dreapta tabelului (halogenii, oxigenul, sulful, etc.) au nevoie numai de puţini electroni pentru a-şi completa structura de octet şi de a forma anioni. Exemple de compuşi cu legătură ionică sunt CsF, NaF, KI, MgCl2, Na2O.
 Compuşii alcătuiţi din ioni simpli sunt relativ puţini. Există mulţi compuşi ionici formaţi dincationi ai metalelor şi anioni ai acizilor, îndeosebi oxigenaţi (Fe(CN)6^4-).
 Legătura ionică, fiind de natură electrostatică, reprezintă forţa de atracţie dintre ionii cu sarcini opuse, conform legii lui Coulomb. Stabilizarea coulombică este eficientă pentru distanţe inter-ionice de ordinul câtorva Å până la 100Å.