miercuri, 21 noiembrie 2012

Ce este nucleul. descriere.

Nucleul este un corp sferic sau oval, mai refringent decât citoplasma. Numărul nucleilor variază foarte mult în lumea vegetală existând celule: uninucleate (majoritatea celulelor de la eucariote), binucleate (la organismele inferioare) şi polinucleate (organisme care prezintă mai mulţi nuclei). Forma nucleului este dependentă de tipul celular şi de starea fiziologică a celulei şi poate fi:
- sferic, la celulele meristematice unde nucleul ocupă o poziţie centrală (Neottia nidus-avis - Trânji);
- ovoidal, la celulele în curs de diferenţiere;
- fusiform (celule adulte), datorită sistemului vacuolar foarte dezvoltat, nucleul ocupă o poziţie laterală, periferică (Hyacinthus orientalis - Zambilă);
- discoidal la celulele mature;
-bastonaş, la celulele prozenchimatice;
- forme particulare: semilunar (celulele stomatice de la Tradescantia virginiana - Telegraf), filamentoasă la celulele epidermice de la Aloe sau lobat la celulele plantelor atacate de paraziţi.

Poziţia nucleului este variabilă şi caracteristică fiecărui tip de celule şi anume: central la celulele tinere, cu citoplasmă foarte densă sau lateral, în poziţie parietală la celule adulte cu vacuole mari. Mărimea nucleului diferă de la un tip celular la altul, dar păstrează valori constante pentru acelaşi tip celular şi anume:
- nucleul din celulele plantelor superioare au mărimea medie de 10 - 50 m;
- nuclei mici la alge: 2-3 m;
- la unele gimnosperme nucleul atinge 600 m) etc.

Nucleul are următoarele părti: membrana nucleară, nucleoplasma, nucleolul şi cromatina, componenta esenţială a nucleului în care este stocată cea mai mare parte a informaţiei genetice. Nucleolul are următoarele funcţii: sinteza ARNm, sinteza proteinelor, trecerea ARNm spre hialoplasmă şi derularea normală a mitozei. Anvelopa nucleară are urfmătoarele funcţii: este o barieră între nucleoplasmă şi hialoplasmă, controlează schimburile dintre nucleu şi citoplasmă prin pori şi este permeabilitatea pentru apă, unii electroliţi, oze, acizi aminici.
Cromatina este: sediul replicării ADN-purtătirul informaţiei genetice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu