personajul Beizadea Alecu din Zodia Cancerului

Beizade Alecu isi iubeste tara dar sigur ar fi un domn dezinteresat, incapabil sa-si asume acest rol, sa schimbe starea nefasta a lucrurilor de care este constient. Desi cu educatia primita il depaseste cu mult pe rivalul sau el se plafoneaza la imaginea de Don Juan moldav, neincercând in nici un fel sa imbunatateasca traiul supusilor tatalui sau. Constata si atât, lucru pe care abate de Marenne il dezaproba total. Totodata, fiul de domn mazilit nu vede in inlaturarea lui Duca Voda o eliberare a unei tari asuprite ci propria revansa. Caci Alecu Russet inceara sa-si creeze imaginea unui om stapânit, cumpatat, sigur pe sine, c­ând in realitate el are mentalitatea unui fugar (care si-a irosit tineretea in petreceri si aventuri erotice), lucru ce se observa in mare parte din actiunile sale. El nu are vointa, caci cu putin inainte de a-si atinge un scop atentia ii era deturnata in alta directie toate comploturile si sacrificiile facute pâna atunci, fiind absolut inutile. Aceat mod de a fi se schimba insa in mod radical in final când onoarea il impidica sa mai fuga. Din acel moment in care el alege calea dreptatii si cavalerismului, lui nu ii mai este rusine de sine insusi, acceptând chiar si moartea pentru o cauza, care dupa multe amanari, se dovedeste a fi onorabila. El aplica astfel modelul clasic francez in care orica barbat este un gentilom, singura nepotrivire fiind locul aplicarii acestor idei. Dupa cum spune si abatele de Marenne “Aici era o dezolare a singuratatilor pe care amicii sai ramasi in Franta nici n-o putea banui, ori de câta imaginatie ar fi fost inzestrati, caci la antipodul civilizatiei se gasesc uneori asemenea lucruri, ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrându-si frumusetea lor misterioasa”. Iar frumusetea aceasta misterioasa poate fi considerata ca provenind din nobletea unor oameni ale caror caractere le depasesc cu mult pe a celor cu functii mari, in general, corupti si inculti, dar care insa echilibreaza ordinea umana si cea naturala, lasata de Dumnezeu.

Desi viata lui Alecu Russet se adânceste in tragedie, el se salveaza moral datorita prieteniei sincere pentru Paul de Marenne si iubirii pentru Catrina Duca ( iubire ce-l va duce la moarte ), prietenia si dragostea dând sens existentei sale si innobilând-o prin ofranda sacrificiului de sine.

“Dumnezeu a pus aici un paradis
E adevarat : un paradis devastat”

In aceasta lume divizata intre asupritori si asupriti vine abatele Paul de Marenne, care vazând speldidele peisaje din Moldova numeste acest loc un paradis. In sa beizede Alecu il readuce la realitate, caci tara sa e un paradis devestat, afirmatie ce este intru totul aceeptata de abate când acesta intra in contact cu oamenii acestui pamânt. “Lasând indarat lucirea mareata a asfintitului, abatele de Marenne incepu sa coboare, intrbându-se ce cai minunate si cotite ii rezerva clipa viitoare in aceste singuratati. Dintr-o data, pe neasteptate, intr-o râpa nebanuita, in partea padurii ii aparu omul. …Tresari caci acesta aparitie nu era in armonie cu sentimentul si cu aprecierile sale din clipa precedenta. Nu era in armonie nici cu ceea ce in chip neobisnuit cunostea el despre aceasta nobila opera a Celui prea puternic.” Caci peisajului grandios i se opune acum latura umana, atât de asuprita si chinuita incât prin punerea laolalta a celor doua componente, cea umana si cea naturala se observa o mare discrepanta. Si desi Paul de Marenne nu incearca nici un moment sa compare Moldova cu patria sa , el ramâne profund surprins. Nu se astepta la drumuri pavate, la poduri, este bine dispus de incercarile nastrusnice prin care trece (prevestirea furturii si trecerea prin vad), dar la vederea locuitorilor acestui tinut are un adevarat soc, pe care nu incearca nici macar sa-l ascunda. Alecu Russet dimpotriva este obisnuit cu numeroasele atacuri din partea numerosilor dusmani, nefiind mirat nici de nestiinta locuitorului satului Nastureni cu privire la originea atacatorilor si nici de totalul dezinteres al politiei domnesti, care in acele vremuri era mai mult folosita la strângerea birurilor decât la apararea populatiei neajutorate.